Tehnologia pentru canabis a fost interzisa la CES 2020, la fel ca si sex tech anul trecut

E o decizie cel putin bizara, pentru ca vine in contrast cu politica globala de decriminalizare a consumului de cannabis in scop recreational. Un proces care a fost inceput de catre Portugalia si Olanda, si care s-a extins pana in anumite state ale SUA, Uruguay si Canada. Ultimele doua fiind singurele tari care au legalizat in mod explicit consumul de iarba. Asta pentru a trasa o linie fina intre ce inseamna legalizare si decriminalizare. Ca idee, aceasta decriminalizare este una cat se poate de limitata, in sensul in care in timp ce nu mai esti saltat si inchis pentru consum, inca poti fi amendat daca esti prins consumand o cantitate prea mare de stupefiante (si nu, nu ma refer la alte droguri). In orice caz, tehnologia care te ajuta sa fumezi era interzisa de mult in cadrul conferintelor mai speciale, in ciuda faptului ca consumul de iarba in scopuri recreationale este tolerat in majoritatea statelor SUA. Bine, la fel se intampla si cu sex tech anul trecut si, in cele din urma, aceasta a avut o prezenta, in premiera, la CES 2020. Ceea ce a lansat zvonuri conform carora tehnologia pentru cannabis ar putea fi urmatoarea careia i se va ridica restrictiile.  

Un veteran de 15 ani in aceasta tehnologie, Phil Wilkins are epilepsie si consuma canabis medicinal pentru a-si ușura convulsiile – dar are si trei copii. Alaturi de un partener de afaceri, a creat o solutie: o tehnologie numita Keep. Pe exterior, Keep arata ca un mic ceas desteptator inteligent. Doar ca aparentele inseala. Keep este o modalitate sigura si subtila de a stoca canabisul. A fost eficient si bine conceput pana in punctul in care a primit o mentiune onorabila in cursa pentru premiul 2020 CES Innovation Award (distinctia pentru idei inovative).

Cu toate acestea, Keep Labs, compania care a dezvoltat acest dispozitiv, nu se regaseste printre companiile care participa la CES in Las Vegas. Motivul? CTA, organizatia din spatele CES si CES Innovation Award, a interzis celor de la Keep Labs sa utilizeze cuvantul „cannabis” pentru brandul sau sau pe orice fel de materiale de marketing – in ciuda faptului ca marijuana este perfect legala in Nevada. Tocmai din acest motiv, Keep Labs a refuzat sa participe la prima conferinta tech a anului. 

„Avem un dispozitiv de stocare a canabisului, nu un dispozitiv de stocare generic”, a spus co-fondatorul Keep Labs intr-un interviu telefonic acordat publicatiei americane CNET. „Ar fi un mare diserviciu pentru industrie si pentru brandul nostru daca spunem ca suntem un dispozitiv de stocare generic. Asa ca am decis sa nu participam.” In constrast, cei de la CTA au spus intr-o declaratie ca “marijuana este ilegala la nivel federal, precum si in parcurile publice si hotelurile din statul Nevada” si ca cei de la Keep Labs s-ar fi putut afla in ilegalitate in cazul in care si-ar eticheta dispozitivul ca un aparat de stocare al canabisului si nu ca un dispozitiv universal de depozitare. Insa, cine stie, poate anul viitor o sa aiba voie sa participe la CES cu o versiune imbunatatita a acestui dispozitiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *